sâmbătă, 15 octombrie 2011

Votul marian

În afară de voturile tradiționale de castitate, ascultare și sărăcie, Slujitoarele pronunță și un al patrulea vot de slujire mariană după spiritualitatea sfântului Luigi Maria Grignon de Monfort, marele apostol al devoțiunii la Sf. Fecioară.

Prin acest vot, Slujitoarele nu-și mai aparțin lor însele, dar devin «proprietate privată» a Reginei Cerurilor, care poate dispune de servitoarele sale după cum dorește, făcându-și vocea ascultată prin intermediul ascultării fără de superiori. Făcând acest vot, Slujitoarele își oferă toate bunurile și pe ele însele Mariei și, prin intermediul Ei, lui Isus. Ele îi oferă lui Cristos prin Maria trupul și sufletul lor, bunurile lor exterioare, operele bune trecute, prezente și viitoare cu toată valorarea lor meritorie și satisfăcătoare pentru ca Ea să le folosească după bunul Ei plac. Fructul acestei consacrări la Sf. Fecioară este «marianizarea» întregii vieți proprii, făcând totul prin Maria, cu Maria, pentru Maria, cu scopul de a-L servi mai bine pe Isus.

Scopul ultim al omului este Dumnezeu, dar prin mijlocirea Mariei este mai ușor să ajungem la El. De aceea, dacă dorim să purtăm sufletele la Dumnezeu, trebuie să difuzăm cât mai mult devoțiunea la Mama noastră din Ceruri. Ea este co-răscumpărătoarea omenirii și Mijlocitoarea tuturor harurilor pe care Domnul ni le oferă, de aceea fac foarte bine Slujitoarele când i se oferă complet Ei prin votul de slujire mariană. Nu e nevoie să ne fie frică, mai mult decât atât este o robie din dragoste, deoarece Sf. Fecioară nu este o tirană, ci e cea mai iubitoare și afectuoasă dintre mame.