joi, 11 aprilie 2013

Vino şi urmează-mă

(Gândurile fericitei maici Maria a lui Isus Deluil-Martiny, fondatoarea Societăţii Fiicele Inimii lui Isus)

«Alegerea lui Dumnezeu nu se limitează la meritul nostrul ; El pronunţă primul cuvânt al acestui apel cui doreşte ; îi adună pe Paul, Augustin, Magdalena, din mijlocul rebeliunilor şi infidelităţilor lor. Alegerea aduce după sine harul Său cu scopul de a forma sufletul după dorinţele Sale, dacă el este fidel acestei chemări. Dumnezeu cheamă, harul Lui coboară ; sufletul are datoria de a prinde acest har şi de a răspunde apelului ; dacă el se dă la o parte şi refuză, Dumnezeu, după numeroase solicitări, se retrage ; şi cine ar putea să înţeleagă ce este gelozia iritată a unei iubiri divine dispreţuite ?...Mi-e teamă de Isus care trece...»

« Noi nu putem să uzăm de libertatea noastră decât pentru a o supune la ceva. Să preferăm o creatură sau o dorinţă a inimii noastre lui Dumnezeu, bunul nostru stăpân ? Cele mai strânse, cele mai sfinte afecţiuni umane nu ar putea să justifice cea mai mică rezistenţă la voinţa lui Dumnezeu. Ce aş putea iubi ? Isus Cristos este singurul vrednic de iubire...În pragul morţii, mi-aş dori să nu-L fi iubit decât pe El...Pentru a trăi bine în această lume trebuie să detest păcatul, să fug de ocaziile periculoase, să urăsc lumea şi ceea ce este al lumii. Dar îmi va fi uşor, mie căreia îmi place în mod natural ceea ce place lumii şi care se teme de dificultăţi ?»