Sfântul Alfons Maria de Ligouri povesteşte în scrierile sale că în celebrul colegiu roman al iezuiţilor era un tânăr cu multe calităţi. Participând la nişte exerciţii spirituale, l-a întrebat pe confesorul său dacă a nu corespunde vocaţiei religioase este un păcat. Confesorul i-a răspuns că, dacă nu este un păcat grav în sine, pentru că vocaţia primită de la Dumnezeu este un sfat şi nu un ordin categoric, a o respinge ar însemna să îţi pui în mare pericol mântuirea eternă a sufletului, cum s-a întâmplat multor persoane care s-au osândit trăind în această lume. Tânărul nu a răspuns chemării Domnului şi a mers să studieze în altă parte, unde curând a început să abandoneze rugăciunea şi sacramentele, şi a sfârşit prin a duce o viaţă păcătoasă. Într-o noapte, în josul scărilor casei unei femei păcătoase, a fost lovit mortal de către un duşman de-al său. Câţiva preoţi s-au grăbit într-acolo pentru a-i administra sacramentele, dar el a murit înainte de venirea lor, dându-şi ultima suflare în faţa colegiului iezuiţilor pe care îl abandonase. După sfântul Alfons, Dumnezeu a vrut în acest fel să arate pedeapsa pe care acel tânăr a meritat-o dispreţuind vocaţia pe care o primise.
