Câţiva cred că pentru a deveni frate sau soră este necesar să fi păstrat intact crinul curăţiei încă din copilărie. În realitate, chiar şi cei care au cunoscut păcatul pot să intre în mânăstire, cu condiţia să le pară sincer rău pentru ceea ce au făcut şi să fie hotărâţi cu orice preţ să nu mai păcătuiască. Ascultaţi povestea uneia dintre amantele lui Gabriel D’Annunzio. Alessandra di Rudini s-a născut la Napole în 1876. Tatăl ei era marchiz şi un cunoscut om politic (a fost chiar Ministru de interne şi Cap al Guvernului). A avut o copilărie ,,vivace” şi din cauza indisciplinarii sale a fost dată afară din colegiu. Trăia într-un mediu raţionalist şi de aceea credinţa ei a slăbit mult. Credea că creştinismul era doar un fenomen politico-social. Apoi, citind ideile liberale ale lui Renan, credinţa ei s-a năruit cu totul. Era considerată o tânără foarte frumoasă şi mulţi tineri sus-puşi i-au făcut propuneri de căsătorie. Printre peţitori se găsea însuşi marchizul Marcello Carlotti, cu care a acceptat să se căsătorească şi cu care a avut doi copii. Totuşi, după puţini ani de căsătorie a rămas văduvă. Avea doar 24 de ani, şi dat fiind că era tânără şi frumoasă nu ar fi fost greu să-şi găsească un alt soţ. În 1903 l-a cunoscut pe Gabriele D’Annunzio, un poet celebru care seducea şi multe femei. Mai întai le cucerea, apoi le abandona şi îşi alegea altă tânără nefericită. D’Annunzio a curtat-o şi pe Alessandra, care iniţial l-a respins dar la sfârşit a capitulat şi au mers să trăiască împreună ,,precum cei căsătoriţi” în vila luxoasă a poetului. Acesta este un păcat grav împotriva poruncii a şasea, care interzice raporturile sexuale între persoanele necăsătorite. Dar Sfânta Fecioară, ca o mamă afectuoasă, veghea asupra ei, iar bunul Dumnezeu i-a trimis o pedeapsă salutară. Domnul este iubirea infinită, şi atunci când trimite o cruce o face pentru binele nostru, adică pentru a obţine un bine şi mai mare. Astfel, Alessandra s-a îmbolnăvit grav şi risca să moară fără a primi ultimile sacramente. Când s-a însănătoşit, D’Annunzio a părăsit-o. După boală, tânără marchiză de Rudini Carlotti nu mai era la fel de frumoasă că înainte, iar poetul deja se îndrăgostise de o altă doamnă. Iată cât e de fragilă iubirea mondenă şi ce repede se schimbă! Alessandra a plâns amar iubirea ei pierdută, dar îndată şi-a adus aminte că acea iubire era numai vanitate: : ,,vanitas vanitatum et omnia vanitas” spune Sfânta Scriptură. După o lungă perioadă de căutări, s-a simţit atrasă de un Om special, de cel mai bun dintre oameni, Cel care nu trădează niciodată : Isus Cristos, Regele Cerului. După ce s-a consultat şi cu directorul ei spiritual şi a luat contact cu surorile, a intrat într-o mânăstire de clauzură din Franţa, unde a primit ca şi călugăriţă numele de Maria a lui Isus şi şi-a trăit vocaţia într-un mod exemplar. Păcătoşii sceleraţi care se convertesc sincer la Dumnezeu, în general devin adepţi zeloşi ai Evangheliei. Astfel, sora Maria de Isus a fost aleasă priora mânăstrii şi s-a dovedit a fi o superioară potrivită, fondând şi alte mânăstiri în Franţa. A murit în faimă de sfinţenie în luna ianuarie a anului 1931, fericită că a abandonat lumea ce o trădase şi că s-a consacrat lui Isus cel Bun. Gabriele D’Annunzio nu putea umple de fericire şi de pace inima Alessandrei, care era creată pentru a-l iubi pe Dumnezeu şi doar în El a reuşit să-şi găsească bucuria. ,,Inquietum est cor nostrum”, inima noastră e neliniştită până când nu se odihneşte în Dumnezeu.
