Acum câţiva ani, într-o revistă italiană a apărut o scrisoare deschisă a unei tinere surori din mânăstirea Clariselor Imaculatei din Creazzo, în provincia Vicenza (Italia). Prin această scrisoare dorea să răspundă la întrebarea pe care mulţi cunoscuţi de-ai ei şi-o puseseră: de ce a abandonat lumea pentru a se închide într-o mânăstire de clauzură? În lume era o studentă strălucită la universitate şi îşi petrecea timpul liber fără griji, distrându-se până la epuizare. Nici prin cap nu-i trecea să intre într-un ordin religios. Deşi avea tot ceea ce o tânără ca şi ea îşi putea dori, simţea un mare gol în interior. Acest stil de viaţă cu siguranţă nu poate umple inima omului care, după cum ne învaţă sfântul Augustin, a fost creată pentru a-l iubi pe Dumnezeu, şi neliniştită e până ce nu se odihneşte în El. Sentimentul de gol interior al acestei fete era atât de deprimant încât o făcea să plângă. Într-o zi, discutând cu o persoană credincioasă, a înţeles că viaţa fără Isus nu are niciun sens.
Atunci a fost prima dată când a simţit ‚‚chemarea˝ Domnului. După un timp a decis să petreacă câteva zile de reculegere în mănăstirea din Creazzo. A rămas fascinată de iubirea, blândeţea şi înţelegerea cu care a fost primită de Clarisele Imaculatei (tânăr ordin religios de strictă observanţă). În liniştea mănăstirii a reuşit în final să găsească acea pace pe care o dorea atât de mult. După aproximativ un an, a abandonat definitiv lumea pentru a intra în clauzură şi pentru a se lega mai strâns de Dumnezeu, după Regula sfintei Clara.
Adresa :
Clarisse dell'Immacolata
Via Rivella 5
36051 Creazzo (Vicenza)
Italia
